Singurătatea și lucrurile simple – Corina Ozon

Dacă ar fi să fac un top al subiectelor cel mai des abordate în discuțiile cu cei din jurul meu, singurătatea ar ocupa primul loc. Mai exact, teama de singurătate, cu întreg repertoriul de întrebări pe care le generează : de ce sunt singur/singură ?, ce e în neregulă cu mine ?, cum să-mi găsesc pe cineva ?. Vorbim de oameni maturi din punct de vedere biologic, cu o situație și independență financiară, dar cu un bagaj de dezamăgiri și eșecuri relaționale.

Sigur, există singurătatea asumată sau singurătatea de conjunctură, dar subiectul pune pe tapet acea singurătate nedorită. Este dovedit că instruirea și inteligența nu au legătură cu abilitatea relațională. Cultivarea unei relații necesită investiție de timp și energie. Resurse pe care oamenii ocupați, dedicați profesiei, nu le au zilnic. Pe de altă parte, această dedicare profesională se interpretează ca o evadare tocmai pentru a acoperi golurile din viața cotidiană, un fel de paravan care conferă o aură scuzabilă și motivantă pentru ceilalți.

Și, totuși, avem nevoie de acea „textură” socială pentru a funcționa. Câteva seri la rând, am ieșit cu niște prietene, colege de doctorat, în niște cluburi din Capitală. Eram mai toate după o perioadă lungă în care nu am mai avut contact cu realitatea de „fun”, și am avut o imagine absolut terifiantă, cel puțin pentru mine a fost astfel : o mare de oameni singuri adunați să-și intersecteze energiile. Fiecare părea în bula lui și juca un rol. Nu am putut să nu mă întreb cum s-au terminat pentru unii dintre ei acele nopți. Cu o aventură de așternut gen „one-night stand”, s-au întors în singurătatea lor acasă și și-au mai turnat băutură într-un pahar urmărind un meci de tenis pe alte fusuri orare, sau pur și simplu au făcut un duș și au adormit mulțumiți că mai reușiseră să umple un gol de weekend ?

M-am mai întrebat câte relații pe termen lung se pot naște în asemenea contexte și cu ce setări vin oamenii ? Doar să se distreze și să se simtă bine ? Ceea ce nu ar fi ceva rău, să nu fiu înțeleasă greșit. Dar, rămânând în parametrii temei începute, să te pierzi într-o mulțime, pe fondul unor melodii cu volumul la maximum seamănă mult cu tentativa de uitare de sine. Așadar, o singurătate împărtășită care revine la singurătatea individuală.

Nu sunt psiholog, dar vorbesc cu mulți oameni, vorbeam și înainte, când eram jurnalist, dar, de când scriu cărți, s-a produs o diversificare a subiectelor. Și, da, pe primul loc rămâne nevoia de iubire dată și primită, exprimată prin mai multe formule. Pentru că și evitarea de a formula exact dorința este o teamă. Spui că ești singur, de fapt ai nevoie de iubire. Mi-a trebuit și mie să înțeleg, recunosc, că multe complicații se ivesc doar pentru că nu știm să formulăm ce vrem.

Apoi este vorba de anturajul, de calitatea celor care ne înconjoară. Singurătatea nedisciplinată ne poate duce în cercuri sociale în care nu ne regăsim, doar ca să nu fim singuri. Uităm de grila de valori și astfel intrăm în legături complicate fără să apucăm să clipim. Presiunea socială, vehicularea modelelor perfecte din spațiul public, idealizarea romantică a unor tipare, precum basmele cu care am crescut și care s-au dovedit a fi total rupte de realitate, toate ne pot împinge pe marginea drumului nostru. Tiparele sunt bune, cât timp înțelegem că sunt purtătoare de mituri care explică bine niște valori generatoare de principii : adevăr/minciună, bun/rău etc.

Adevărul este că nu ne învață nimeni la școală despre viață. De aceea mi se pare genial proiectul lui Allain de Botton – „Școala vieții”, care supune dezbaterilor acele întrebări esențiale și simple despre viață, pe care nu le găsești la școală. La urma urmei, este vorba de lucrurile simple. Despre faptul că indiferent ce carieră construiești, oricâți bani faci, oricât ești de deștept și de frumos, ai aceeași nevoie să fii iubit și să iubești.

Ca să revin la subiectul inițial, singurătatea este bună ca să poți sta cu tine și să te cunoști. Știind ce vrei, poți formula fără rezerve ceea ce dorești. Și te comporți ca atare. Simplitatea și naturalețea merg mână în mână.

Și, nu, nu am știut despre aceste lucruri dintotdeauna sau de mult timp. Dar niciodată nu e târziu să lucrezi cu tine, dar nici ușor. Revenind la lucrurile simple, în mod natural.

Corina Ozon, un rac tenace și, uneori, naiv, care crede în oameni și în prietenie. Formată ca filolog, călită cu backgroundul de jurnalist de investigație, adusă cu picioarele pe pământ de un MBA româno-francez. Acum e fascinată de cercetare, în postura de doctorandă în Științele Comunicării, în cotutelă București-Montpellier. Autoare a zece cărți de beletristică, colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări. Un om obișnuit, cu o fată studentă și un motan Benajmin, învățând să străiască simplu și natural.

Corina Ozon pe Facebook, unde pot fi văzute date despre lansările ei de carte și altele.

___________________________________

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.