Riscuri din inconștient – Editura Trei – recenzie

Lucrarea „Riscuri din inconștient – O psihanaliză văzută dinspre ambele părți ale divanului”, apărută la Editura Trei, scrisă de psihanalistul Donald M. Marcus și de pacienta sa (candidată la formarea în psihanaliză) „Hope” prilejuiește importante meditații pe marginea relaționării dintre analist și analizand, în lumina paradigmei în care se află analistul.

Aceasta fiindcă pacienta „Hope” a lucrat, până la psihanalistul Donald Marcus cu analiști care împărtășeau mai degrabă o viziune clasică asupra procesului și, implicit, a relaționării, în vreme ce Marcus își asuma adesea poziționări pe care le-am putea regăsi mai degrabă în paradigma psihanalizei relaționare – în special ar fi vorba de asumarea mai multor riscuri (de unde și numele lucrării) în a-și recunoaște față de pacient anumite trăiri apărute în contextul transfer-contratransfer. Aceasta, cu plusuri și minusuri, după cum vom vedea.

Pacienta „Hope” se descrie astfel:

„…am ajuns candidată în psihanaliză la vârsta de 45 de ani. Dintre toți copiii din familia mea, doar eu și fratele meu se înscrisese la facultate, însă renunțase după un an. Și acum, uite-mă pe mine cu un doctorat, dorindu-mi și mai mult. Dacă aș fi putut verbaliza groaza pe care o simțeam aș fi zis: <<Cum îndrăznești?>>. Era lucrul pe care îl auzisem de la bunica mea pe când m-a găsit, într-o sâmbătă după masă, ghemuită cu o carte, în loc să fac treabă prin casă. Și tatăl meu își exprimase dezaprobarea atunci, când am părăsit un post de secretară, la 21 de ani, pentru o primă încercare de a mă înscrie la facultate. Cu adevărat săraci am fost doar în exprimarea iubirii și grijii. Eram a patra din cei șase copii, a patra născută în cinci ani și a treia dintre fete. Când doctorul l-a sunat pe tata să-i spună că are o fetiță sănătoasă, el a spus: <<Poți s-o păstrezi!>> și a închis telefonul.

Viața pacientei „Hope” a fost grav marcată de abuz, tatăl ei luând-o pe panta alcoolismului, mama sa fiind abuzată și labilă emoțional, iar toate surorile ei abuzate sexual de tată. Doar ea a scăpat, „grație” felului cuminte, atitudinii bune care a avut un efect inhibitor asupra tatălui, rețetă de relaționare psihosexuală pe care a dus-o cu ea prin viață, marcându-i relațiile cu bărbații.

Până la analiza cu Donald Marcus, „Hope” făcuse două două tranșe de analiză, una de trei ani, cu o analistă, și una de doi ani, cu un analist. Ambii specialiști eșuând, după părerea lui „Hope”, în a atinge problematicele ei reale, și asta din cauza neimplicării lor autentice, de tip uman, relaționar, subiectiv, în proces, am spune datorită manierei prea clasice de a lucra.

Noi nu putem decât să ne referim la cele două povestiri, ale lui Donald și a pacientei pentru a ne face o idee despre procesul din cele două analize trecute ale lui „Hope” versus analiza cu Donald, și abținându-ne de la a fi părtinitori, punctăm doar câteva elemente care pot fi considerate și „pro”, dar și „contra” poziționării celor doi.

Din capul locului, adică încă de la prima întâlnire dintre Donald Marcus și viitoarea pacientă găsim o interesantă declarație a trăirii analistului:

„Pe „Hope” am întâlnit-o prima dată în calitate de cursantă la un seminar al meu, axat pe prezentarea de cazuri clinice. Era o femeie atractivă, fără copii, trecută de 40 de ani…”.

După ce au stabilit să lucreze împreună într-o relație de supervizare, cei doi au trecut destul de repede la ideea să facă împreună analiză, „Hope” fiind pe atunci într-un impas analitic cu psihanalistul ei, de care ne povestește că a și fost implicat într-o relație cu una din paciente și că în prezența lui nu se poate relaxa, simțindu-se în pericol. Remarcăm că ideea de a face analiză împreună nu a venit în mod direct de la viitoarea pacientă, ci de la analist:

„I-am spus că nu puteam intra în contact cu sinele adevărat al analistului meu, că nu puteam ști ce gândește și simte cu adevărat”.

Ne putem întreba aici dacă, într-adevăr aceasta era o nevoie cu miză curativă pentru pacientă și dacă i-ar fi folosit într-adevăr să știe „ce gândește și simte cu adevărat” analistul ei.

„Mă simțeam ca și cum mă loveam de un zid”, mai spune pacienta, care își amintește despre maniera în care a apărut ideea de a trece de la supervizare la analiză cu Donald Marcus (fără a-și pune întrebări cu privire la acest moment):

„Amintirea pe care o am este că el  a răspuns:

<<Poate că mi-ai spus asta pentru că ești interesată să începi o psihanaliză cu mine!>>. Am fost șocată și mă gândesc dacă nu cumva am zis: <<Ar fi posibil?>> .

Vedem aici că, practic, analistul a vrut mai mult decât pacienta să o aibă în analiză, după ce într-o primă fază i s-a părut o femeie atractivă.

Întregul caz se învârte în jurul lui „a-și asuma riscuri din inconștient” al psihanalistului, înțelegând prin aceasta comunicări ale contratransferului până la recunoașteri ale momentelor când analistul era excitat și se simțea atras de pacientă.

Amândoi, și pacientul și analistul, pe întreaga întindere a cărții, opinează, fără nicio rezervă – lucru care poate ridica întrebări – că maniera lor de lucru a fost foarte nimerită, cu ea provocându-l să aibă reacții „autentice” prin dezvăluri ale sentimentelor de atracție față de ea, pe de o parte, și cu atacuri cu privire la competența lui, pe de altă parte și cu el „riscând” destul de des să-și dezvăluie trăirile –  miza lui declarată fiind a-i repara capacitatea de a iubi, distrusă de mediul familial dizarmonios în care crescuse pacienta.

Nu negăm o oarecare importanță a apropierii relaționale în asemenea cazuri însă, în egală măsură, observăm că adesea relația dintra analist și analizandă a căpătat nuanțe de film romantic și poate chiar de flirt.

Una dintre ședințele în care analiza putem să opinăm că a căpătat nuanțe discutabile s-a purtat la telefon, cu pacienta cerând reacțiile umane, autentice, ale omului Donald Marcus, iar el le-a dat curs:

„…La început ea a fost provocatoare, iar eu m-am simțit furios, deși nu i-am spus, până nu m-a întrebat ea dacă m-am enervat. M-a întrebat ce mi-ar plăcea să-i fac și i-am spus că mi-ar plăcea să o plesnesc. A fost încântată. Mi-a zis că mă plesnește și ea și ne-am imaginat o bătaie fizică între noi, ceea ce ne-a plăcut amândurora…”.

Într-o ședință ulterioară, pacienta a venit la cabinet și a declarat că va încerca să-și seducă analistul, iar acesta povestește:

„Am scos un sunet care să îi dea de înțeles că sunt încântat. Mi-a spus că se gândise toată dimineața la ideea de a face sex cu mine și că era deja udă. <<Asta e excitant>>, am spus…”.

Pe acest tip de coordonate merge cazul spre finalul lui, apărut oarecum abrupt, după peste trei ani și jumătate de lucru, la capătul unor asemenea relaționări sexuale care par mai degrabă coluzive decât analitice și, nu în ultimul rând trebuie spus, că acest gen de interacțiuni au fost deschise de un mare pas al analistului, recunoscut ca gafă și de către pacienta sa, și anume menționarea unei anumite cărți erotice, astfel analistul introducând-o el pe pacientă în sfera intereselor lui sexuale.

Deși finalul cărții abundă în cea ce par mai degrabă raționalizări adolescentine și poetice ale procesului, decât concluzii analitice precum:

  • Sentimentele se tot adună, de vreme ce nu putem să facem dragoste.
  • Asta seamănă cu ce am citit despre sexul tantric, a spus analistul.
  • Este tare greu să numești sentimentele. Ce-mi vine în minte este cuvântul iubire. Simt cum mi se deschide inima, încercând  să cuprindă toate sentimentele bune…

amândoi, și analistul și analizanda sunt complet de acord că analiza ia final firesc, cu succesul regăsirii capacității de a iubi a pacientei. 

Nu putem să nu observăm dinamica procesului, accelerarea lui dramatică odată cu gafa analistului de a menționa o carte erotică, întrebând-o pe pacientă dacă a citit-o, moment urmat de adevărate cavalcade de romantism și sexualitate în dialoguri directe, nemediate de interpretări, semănând mai degrabă cu episoadele de „sex la telefon” pe care le practică îndrăgostiții, când spațiile geografice dintre ei nu permit mai mult.

O carte foarte valoroasă ca temă de meditație pe tema paradigmelor psihanalizei și, implicit, a relaționării din cabinet.

________________________________

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.