Peisaje interioare – Cornel Irimia

Cornel Irimia a intenționat, probabil, numai o carte. Însă i-a ieșit o carte ca un pumn în ochi pentru cititor, dat prin suprindere. Începi să citești și nu te mai poți opri, te trezești vânăt, marcat, însemnat cu propriile tale vânătăi, urcate din suflet până împrejurul ochilor. Căci este imposibil să nu te regăsești, indiferent că ești bărbat sau femeie, băiat sau fată, om sau neom. Ceva esențial din carte, din cazul Alinei – captivă, la 30 de ani, în pântecele plin de un doliu nedigerat al mamei sale – este imposibil să nu ți se potrivească perfect, undeva prin suflet, precum corpurile geometrice în lăcașurile potrivite dintr-un joculeț pentru copii foarte mici.

O carte ca o surplombă pe care te cațeri, punându-ți toate abilitățile la treabă. Odată ajuns deasupra, privești în hăul din care pleacă muntele și-ți spui: „Sunt nebun? Ce naiba caut aici? Cum mai cobor?” 

Nu vei mai fi niciodată la fel. Și ăsta-i și clenciul. Ca-n viață.

„Peisaje interioare” – Corneliu Irimia, Editura Trei, 2017

Îmi este tot mai clar că boala părinților, boala din relația lor se transmite, fără greș, la generația următoare. „Descurcați-vă voi cu ceea ce nu înțelegem noi din propria noastră viață. Voi sunteți mici, nu vă puteți opune, așa că înghițiți voi ce nu putem digera noi”. Cam așa își spun ei.

Care au fost gesturile microscopice în care mama mi-a transmis — fără cuvinte — moștenirea ei „minunată, schemele ei de viață? Care au fost privirile ei care au verificat că „implantarea a fost realizată cu succes? Poate am încercat, la început, să mă zbat, să refuz otrava transmisă. Dar ea m-a ținut mai strâns și, cu un glas suav, de șarpe care își hipnotizează victima, probabil că mi-a spus: o să fie bine, noi suntem din același sânge, ne sprijinim una pe alta!

Ne sprijinim pe naiba. Fiecare, într-o familie, vrea să scape de greul lui pe spatele celui mai slab, al celui mai ușor de manipulat. Eu sunt oaia neagră a familiei, la mine au ajuns toate gunoaiele lor.

Trebuie să vin eu, acum, la terapie, pentru toți. Toți, bunicii, părinții, unchii și mătușile ar trebui să îmi plătească terapia asta și efortul pe care trebuie să îl fac,

singură, pentru că ei nu au fost în stare să îl facă, l-au evitat cât au putut. Parcă îi aud: „așa se face Alina, ai grijă să nu ne arate lumea cu degetul! Câte „se-uri din astea nu am înghițit eu, pe nemestecate! Am, acum, un scop important în viață: să mă cunosc pe mine, să mă simt bine în pielea mea, să pot hotărî singură pentru mine și nu influențată de părinți sau de rudele care vor să îmi facă mie ce le-au făcut lor propriii părinți. M-am transformat în acuzatorul familiei mele extinse căreia i-am dat cei mai buni ani din viață prin supușenie și dependență. Vreau să mă scutur de toate astea, să mă eliberez, să fiu o alta, să mă schimb, să ies din schemele familiei, din ritualurile lor infinite.  

Cartea poate fi cumparata de pe site-ul Editurii Trei

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.