Omul – o suma de povesti

Articol de Iosif Cătălin Stamatescu

„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!”, spunea extraordinarul actor Gheorghe Dinică, în filmul „Filantropica”, în regia și după scenariul lui Nae Caranfil. O idee care a intrat în folclorul urban, deși în realitate cerșetorii sunt, încă, departe de a fi atât de sofisticați precum cei din mintea lui Caranfil.

Suntem creați din povești, la început „am gândit” în povești prescurtate, pe care în psihanaliză le numim fantasme. Ceea ce simțeam trebuia să fie organizat cumva, în lumea noastră interioară – recele sau fierbințeala, strânsoarea scutecului, vocile ridicate sau cântecul de leagăn, zgomotele ambientale, toate trebuiau să fie ceva, le-am făcut să devină ceva, poate având un cu totul alt sens și altă încărcătură decât aveau ele.

Mai mult decât atât, suntem o sumă de povești în care credem total și irațional (inconștient, cum am spune la psihanaliză) , o sumă de mituri personale, de adevăruri care au devenit adevăruri doar după s-au așezat în noi, după ce ni s-a arătat, spus, dat de înțeles că suntem: băiatul rău, violent sau timid, norocosul, prostul, genialul, fetița rea, abițioasa, iubita, urâta, prințesa, muncitorul, leneșul etc.

Avem povești despre orice: despre rude și despre animale, despre neamuri omenești din țări pe care nu le-am văzut niciodată, despre fenomene sociale, politice, economice sau organizații pe care nu le înțelegem.

„Banii se câștigă greu”, „viața e o luptă”, bărbații nu își deschid sufletul, femeile sunt sensibile, avem slogane și mituri -„Vrem o țară ca afară”, „Românii sunt ospitalieri”, „Daci erau extraordinari, făceau tunele uriașe” (pe care încă nu le-a găsit nimeni).

Avem povești despre ruși și americani, despre țigani, evrei, unguri, români, daci, romani, avem frici nelămurite, transmise de cine știe cine – liliecii care ni se prind în păr, urșii care nu ne atacă dacă ne prefacem morți, oamenii care devin răi dacă ești prea bun, sufletele pereche, iubirea care apare doar o dată în viață, și câte și mai câte.

De aceea facem psihanaliză, ca să desfacem nodurile poveștilor care ne țin legați în mințile noastre, să le vedem sensul și, uneori, să le scriem altfel.

Iată un exemplu despre forța poveștii, dovadă câtă nevoie are lumea de o poveste frumoasă de marketing: un tip care a făcut mult sport și e optimist din fire pretinde că, de fapt, totul se datorează unei…pernuțe fermecate, pe care o vinde și cu care a făcut avere. LINK

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.