În căutarea Sinelui – Editura Trei, un jurnal de neratat

Există cărți care îți dau un ceva de neuitat, te întorci la ele din când în când, deschizându-le unde se întâmplă și recitești pasaje, într-o dulce regresie, într-o tandră regăsire cu nici tu nu știi bine ce. Cu ce ai visat să fii, cu ce încă mai speri să ajungi, cu ce ai abandonat să repari, regăsindu-te în omenescul altora?

O astfel de carte este „În căutarea Sinelui”, a profesorului și psihanalistului Vasile Dem Zamfirescu, apărută la Editura Trei, o carte-jurnal al propriei deveniri. Îl poți vedea pe profesor întâlnindu-se cu Constantin Noica la Favorit, în Drumul Taberei, îl poți cunoaște tânăr, la puțin peste 40 de ani, când se simțea îmbătrânit, îl vezi înghețat prin sălile bibliotecilor comuniste, în plini ani ’80 ai crizei economice, îl afli bucuros pentru obținerea permisului auto din prima încercare, fără puncte de penalizare, îl cunoști alături de Eugen Papadima, pe fotoliul întors din cabinetul de psihanaliză, pe când se adâncea în sinele lui.

Iată câteva fragmente din acest jurnal minunat:

17 decembrie 1983

Foarte dure condițiile pentru munca intelectuală, în aceste zile geroase de iarnă. La Institut sunt mai puțin de 10 grade Celsius. În biblioteci, aceeași situație. Zilele trecute, la Biblioteca Academiei, nu am mai putut să mă așez, pentru a consulta o carte. Am citit cele câteva pagini îmbrăcat cu paltonul, în picioare. Totul era înghețat: masa metalică, cu geamul ei de sticlă, scaunele, atmosfera. Nu am putut rămâne mai mult de o oră. Nici acasă nu sunt decât 15 grade Celsius.

13 decembrie 1981

Constantin Noica în audiență la Pașapoarte!

  • Am un bucluc, știi?
  • Nu!, răspund, intuind, totuși, despre ce este vorba.
  • Joi sunt programat în audiență la Pașapoarte. Anul trecut răspunsul a fost pozitiv, dar nu am putut să mă duc în Anglia, să-mi văd copiii. Anul acesta, când aș putea pleca, răspunsul este negativ… Am pregătit un memoriu în care arăt că în 20 de ani nu mi-am văzut copiii decât de două ori.

Toate acestea mi le spunea C.N. la Vama Poștelor din Strada Panduri, unde îl însoțisem pentru a-l ajuta să expedieze câteva cărți în străinătate. Refuzându-i lui C.N. în 1981 pașaportul pe care i-l oferise în 1980, Securitatea face încă o demonstrație de forță în fața culturii: „Oi fi tu cel mai mare filozof român în viață, dar pentru noi culmile culturii nu au nicio majestate…”.

După expedierea cărților, facem câțiva pași împreună. Noica îmi povestește despre noua sa serie de „elevi”. Are impresia că găsește la ei elanul generației Eliade Vulcănescu, Noica.

3 iulie 1983

Excursie familială la parcul Pantelimon, devenit accesibil datorită metroului. Am fost cu toții foarte tensionați, nervoși.

27 ianuarie 1984

  • Un bec de 75W, vă rog.
  • Nu se mai fabrică. Avem doar de 40W.

Iată cum se face economie de energie electrică în România!

5 mai 1984

Am încheiat lectura Filosofiei spiritului. Voi continua cu „Der Geist als Widersacher der Seele”, de Klages. Trei volume însumând 1000 de pagini.

4 decembrie 1985

Cumpărarea a trei cutii de pateu de ficat de la bufetul Facultății de Filosofie a fost condiționată  de cumpărarea unei conserve de fasole ieșite din garanție!

10 iunie 1987

Ieri, la reluarea orelor de psihanaliză, după o întrerupere de două săptămâni, m-am putut convinge pe propria-mi piele de forța transferului pozitiv. Eugen Papadima mi-a comunicat că a depus încă din decembrie actele de emigrare în SUA, unde locuiesc socrii săi și că, până la sfârșitul anului, cel mai devreme în octombrie, urmează să plece. Trebuie prin urmare să încheiem psihanaliza până la acea dată.

  • Poate fi încheiată psihanaliza la un termen prestabilit?, îl întreb intrigat.
  • După cum știi, poți merge mai adânc sau mai superficial…Și apoi, când cunoști termenul, inconștient încerci să-l respecți.

Atunci mi-am amintit și i-am amintit lui Eugen Papadima de un vis mai vechi în care mă aflam la stomatolog, în analiza mea unul dintre simbolurile psihanalistului, care mă îndemna să-mi plombez cât mai repede cariile pentru că va emigra în curând.

  • E posibil să-mi fi transmis telepatic intenția de a emigra cu mult înainte de a mi-o fi comunicat verbal?
  • Comunicarea de la inconștient la inconștient, atât de importantă în psihanaliză, e o formă de telepatie.

Șocul afectiv l-am simțit abia pe seară. Am devenit foarte trist, ca și când mi-ar fi murit o rudă apropiată, un prieten, o iubită. Mă simt asemeni personajului principa din „Toți oamenii sunt muritori”, de Simone de Beauvoir, condamnat să supraviețuiască celor apropiați. Emigrarea masivă a românilor mi-a împuținat prietenii și acum îmi răpește și psihanalistul. Mi-au trecut tot felul de gânduri reparatorii prin minte: să continui activitatea lui Papadima, devenind eu însumi psihanalist, să mă împac cu iubitele și prietenii trecutului. (Din fericire, Eugen Papadima a plecat, prin grija Serviciului Pașapoarte, abia în toamna lui `88, ceea ce mi-a mai asigurat un an de analiză.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.