Cu corpul la psihoterapie – I

Mi-am propus ca printr-o serie de articole să încerc să aduc puțină lămurire în privința unor termeni şi concepte asupra cărora literatura, extrem de diversă din punctul de vedere al abordărilor, pare mai mult a aduce confuzie decât clarificare. Există contribuţii deloc de neglijat în cadrul unei “psihologii pop” destul de voluminoase în ultimul timp, la concepte şi termeni de genul “cauzele psiho-emoţionale ale bolilor”, domeniu unde s-au întocmit adevărate “dicţionare” de simptome şi boli, întru câtva similar “dicţionarelor de vise.”

Tema mi se pare de un nivel ridicat de importanţă şi în contextul în care simptomele funcţionale (adică funcționarea anormală a unor organe, fără să existe leziuni organice, anomalii sau boli care să justifice respectivele simptome) sunt printre primele cauze ale incapacităţii temporare de muncă şi ale incapacitării sociale. Pacienţii cu simptome somatice neexplicate din punct de vedere al medicinei clinice (fără un substrat organic lezionar evident) sau ale căror simptome sunt recurente sau care se înlocuiesc unele cu altele, sunt spitalizaţi şi investigaţi, de multe ori procedurile fiind invazive sau chiar traumatizante, sunt supuşi unor tratamente costisitoare iar rezultatul acestei ample mobilizări pare a fi de multe ori doar o iatrogeneză (adică, în acest context, afectarea în mod negativ a stării de sănătate psihică a pacientului) care întăreşte şi perpetuează un cerc vicios.

Deşi cunoscute şi abordate, la nivel teoretic, toate aceste aspecte sunt extrem de puţin valorificate în practică de către personalul medical. În acest sens un număr extrem de mic de medici îşi îndrumă pacienţii către demersuri psihoterapeutice iar în ceea ce priveşte fenomenul iatrogenezei este edificator ceea ce mărturiseşte medicul chirurg Virgil Răzeşu: 

“Mărturisesc că în decursul unei vieţi profesionale de aproape 50 de ani nu am întâlnit-o niciodată ca temă principală sau măcar colaterală a unui congres sau a unei reuniuni mai importante, ceea ce face din acest capitol o adevărată cenuşăreasă a profesiei medicale.” [1]

Una dintre descoperirile de maximă importanţă ale lui Freud este fenomenul conversiei prin care acesta explică transformarea perturbărilor psihice în expresii somatice (psihicul care se manifestă în corp).

Deşi preocupările asupra stabilirii unui raport dintre minte şi corp şi mai ales asupra naturii şi sensului acestei relaţii s-au manifestat sub diverse forme chiar din antichitate, atât în scrierile de natură filosofică şi religioasă cât şi în cele de natură ştiinţifică, psihanaliza este cea care lămurește felul în care mintea poate afecta dramatic corpul, începând cu studiului cazurilor de isterie.

Capacitatea acestor cazuri de a se manifesta sub variate forme atât de ordin psihic cât şi de ordin somatic, a dus către cercetarea şi acceptarea unor noi mecanisme de producere şi de evoluţie a unor afecţiuni. Se ajunge la o categorie de tulburări de ordin psihic ce se manifestă clinic prin afecţiuni somatice, fapt ce va produce o adevărată răsturnare a modului de a privi al psihologiei. Acest fapt va avea însă şi consecinţa aducerii psihologiei în medicină  dar şi corpul, ce fusese până atunci obiectul exclusiv al medicinei, este adus în teoria şi practica psihologică.

Cazul Anna O. (Bertha Pappenheim), celebra pacientă a lui Breuer este germenele ulterioarei cercetări a lui Freud asupra fenomenelor isterice şi mecanismului de conversie.

„Din 1880 până în 1882, medicul vienez Joseph Breuer se ocupase de această fată de douăzeci şi unu de ani, care prezenta simptome isterice având legătură cu boala tatălui său. Manifesta paralizia a trei membre, tulburări de vedere şi de limbaj, o tuse nervoasă care nu se mai oporea; pe deasupra era anorexică şi puteau fi observate la ea două stări distincte: câteodată era calmă şi cuminte, alteori se purta ca un copil nesuferit, sâcâindu-i pe cei din jur cu ţipetele şi plânsetele ei. La trecerea dintr-o stare în cealaltă se înregistrau faze de autohipnotizare, din care se trezea lucidă şi liniştită. Breuer o vizita în acele perioade, ea obişnuindu-se să-i povestească halucinaţiile şi neliniştile, precum şi feluritele incidente care-i tulburau existenţa. Într-o zi, după ce-i semnalase anumite simptoame, ea le-a făcut să dispară ca de la sine, dând apoi denumiri descoperirilor sale: procesului care ducea către vindecare îi spunea <<tratamentul prin cuvânt>> sau <<măturatul hornului>>. Se ştie acum că, literalmente, Anna O. a <<inventat>> psihanaliza..” [2]

Şi desigur momentul este cu nenumărate ocazii şi în diferite scieri sau comunicări, subliniat şi recunoscut în mod direct, explicit, de către Freud:

„Aproape în acelaşi timp, domnilor, în care Charcot elucida astfel paraliziile istero-traumatice (între 1880 şi 1882), dr. Breuer a oferit asistenţă medicală unei tinere doamne care a dobândit o severă şi complicată isterie, cu paralizii, contracturi, tulburări de vorbire şi de vedere, precum şi toate ciudăţeniile psihice posibile printr-o etiologie non-traumatică, şi anume îngrijindu-l pe tatăl ei bolnav. Acest caz îşi va păstra importanţa în istoria isteriei, pentru că a fost primul în care medicul a reuşit să elucideze toate simptomele stării isterice, să afle originea fiecăruia şi în acelaşi timp să găsească calea de a-l face să dispară; putem spune întrucâtva că a fost primul caz de isterie care a fost făcut transparent.” [3]

Acesta este începutul tuturor lucrurilor în psihanaliză. Se marchează prin această istorie şi acest istoric demers al lui Freud, un început de drum în a schimba total paradigma în care sunt privite manifestările dramatismului isteric şi originea anumitor tulburări somatice.

Am putea crede, prin aceasta, că epoca în care reprezentantele şi reprezentativele purtătoare ale tulburării de tip isteric erau înfierate şi arse pe rug ca vrăjitoare s-a finalizat, odată cu finalizarea timpului istoric în care aceste practici s-au circumscris. Din păcate există situaţii contemporane, cum este binecunoscutul şi din păcate deja un „caz”, cel de la mânăstirea Tanacu, ce ne semnalează existenţa unui alt timp şi a unei viziuni din nefericire deja cunoscute prin care tulburarea mentală, nevrotică sau psihotică – distincţia este irelevantă aici – sunt abordate în spaţiul autohton, deşi au trecut semnificativ de mulţi ani peste o sută de când Bertha Pappenheim era pacienta lui Breuer.

(Va urma)


[1] http://medicaacademica.ro/author/dr-virgil-razesu/

[2] Elisabeth Rudinesco, „De la Sigmund Freud la Jaques Lacan”, Editura Humanitas, 1995, p.13

[3] Sigmund Freud, “Inhibiţie, simptom, angoasă”,  format ebook, Editura Trei, 2012, p.13


2 Trackbacks / Pingbacks

  1. Cu corpul la psihoterapie – I – Psihoterapie Ploiești
  2. Cu corpul la psihoterapie – I – Psihoterapie Ploiești

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.