Apocalipsa deja a fost

articol de Marius Mihalache

Bineînțeles că a fost. Așa de demult, încât nici nu mai știi, nu îți poți aminti conștient, precum ce ai făcut ieri. Dar mintea inconștientă o știe. Erai atât de mic, de fără cuvinte, de dependent de mediu, încât pentru câte-un moment ți se părea că te desfaci, te pierzi, te dezintegrezi. Scutecul te aduna laolaltă, îmbrățișarea mamei, cântecul, șoapta, căldura sânului te aduceau înapoi.

Ce trăim acum sunt doar variante personale de apocalipse, variante updatate la nivelul minții noastre, a cuvintelor pe care le avem, a capacității noastre de înțelegere. Pe vremuri spaimele oamenilor erau fulgerele care ieșeau din ochii zeilor mânioși pe greșelile făcute sau doar dorite ale muritorilor.

Acum spaimele sunt așa de complicate încât doar savanții le mai pot înțelege precis, noi doar le trăim. Sau nu. Dar și netrăitul lor este tot o formă personală de a le trăi.

Unii mizează pe umor, văd părțile amuzante ale situațiilor și râd de boală. Astfel sunt puternici și vii. Nu le e frică.

Alții, invers: recunosc că le e frică, dar pun accentul pe ascultarea autorității și astfel nimeni nu îi va pedepsi.

Alții se căiesc, recunosc că au avut o viață minunată pe care nu au apreciat-o destul (zic ei, acum) și, precum copiii care promit că nu vor mai face pozne, iau iertarea și în avans fericirea – când o vor trăi din nou, o vor aprecia cum se cuvine!

Unii își extrag valoarea din faptul că nu își fac provizii. Râd de fricoșii care își fac, sunt deasupra acestor „muritori plăpânzi”.

Alții își extrag valoarea din faptul că sunt precauți, raționali și își fac provizii. Ei nu sunt precum acei naivi care nu pricep situațiile!

Unii nu ies deloc afară, alții fac jogging demonstrativ.

Unii trăiesc departe de moarte și boală luptând cumva, cu ceva, cu cineva. N-are nicio importanță cu ce, importantă e starea de război, activismul care spune: iată, sunt încă viu! Alții se lipesc de eroi, chiar dacă nu sunt ei eroi, îi aplaudă pe cei care sunt. Și viața eroilor îi ține în viață.

Toți la un loc arată precum un suflet: unele părți sunt la vedere, altele ascunse, unele care se luptă cu altele. Dar abia a le vedea pe toate, a le primi pe toate, înseamnă a fi pe viață și pe moarte în viață. 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.